Avem atatea motive sa nu o facem incat ma intreb de ce ne-am iubi. De ce sa il iubim pe celalalt? Pentru ca, oricat ne-am stradui sa il intelegem, nu am trait experientele lui, nu avem aceleasi vise si credinte, nu am suferit, iubit ce iubeste el, cum iubeste el.
Universul celuilalt nu ne este accesibil decat in masura in care el ne lasa sa intram acolo. Si de cele mai multe ori intram in universul celuilalt in 2 situatii, in iubire sau in suferinta. Cei mai multi dintre noi sufera si iubesc in tacere, iar ceea ce vedem e doar omul de mijloc, neremarcat si neremarcabil. Si asta a ajuns o regula. Daca te deschizi prea mult nu e cool, daca esti prea inchis esti un ciudat. Si astfel te lupti sa iei forma de mijloc in care a vorbi despre ce esti, simti, iubesti, nu e romantic. Nu iti ramane decat calea de mijloc, sa traiesti cu tine, sa fii singurul tau confident, sa iei forma socialului acceptat.
Va invit ca acum in pragul sarbatorilor de Pasti sa exploram extremele: iubirea si suferinta si sa vorbim despre ele deschis, macar cu cei apropiati noua. Mesajele de genul „fii diferit” nu si-au avut niciodata sensul. Cred ca nu trebuie sa facem ceva pentru asta. Trebuie doar sa ne acceptam si sa comunicam asta.
Haideti sa promovam firescul si sinceritatea si sa vorbim deschis despre cine suntem, ce traim. Facand asta e foarte probabil sa ne apropiem de echilibrul ce il cautam si pe care astazi multi il simuleaza cu mare arta. Cand esti tu, te trezesti in fata unui univers complet nou, in care vei fi mereu in echilibru, impacat cu tine si deciziile luate.
Viziunile diferite ne indeparteaza. De ce trebuie sa il iubim pe ceilalt? Pentru ca iubirea e singura care ne apropie.
